- 2 idei intr-un minut
- Posts
- 2 Idei: Era mai bine inainte!
2 Idei: Era mai bine inainte!
1. "Daca stiam sa…
ma bucur atunci, ce bine era".
Mereu anii care au trecut au fost mai buni.
Sa nu mai zic ca “au si trecut foarte repede".
Concluziile astea pe care le auzi de la o plaja larga de oameni, chiar daca au coeficient de inteligenta 90, chiar daca e 120, intotdeauna ascund o pacaleala mare.
Un lucru pe care nu il vezi din alte cauze, nu ca nu ai fi destept.
“Retrospectie roz” este traducerea in romana a numelui acestui bias.
E o tendinta pacatoasa prin care emotiile negative din trecut se estompeaza rapid, iar cele pozitive raman, astfel ca amintirile par mai frumoase decat realitatea.
In engleza se mai cheama si “Fading Affect Bias".
Indiferent de nume, e o pacoste care te impiedica sa te bucuri de prezent.
Adica de trecutul din viitor pe care o sa-l regreti candva.
2. Daca nu ne pierdem, nu vom gasi ceva nou.
Pioneer 10 a fost o sonda lansata in 1972 cu o misiune clara: sa ajunga la Jupiter si sa trimita date.
A facut asta. Apoi, a disparut.
Semnalul a revenit insa dupa ceva timp. Pioneer 10, in loc sa moara ca orice sonda terminata, a continuat sa transmita.
Timp de inca 30 de ani.
A depasit toate granitele planului initial si a inceput sa livreze ceva nou: date din spatiul interstelar, un teritoriu pe care nimeni nu-l cartografiase.
Orice incepem nou si important ne va da senzatia de “sunt pierdut".
Ulterior, pasind cu incredere, putin azi, putin maine, ajungem adesea nu doar mai departe decat credeam, dar si in locuri pe care nu le-am banuit vreodata.
Pe maine,
Vlad
P.S. “If you can't swallow your pride, you can't lead. Even the highest mountain has animals that step on it.”
Reply