- 2 idei intr-un minut
- Posts
- 2 Idei: Intr-o continua devenire
2 Idei: Intr-o continua devenire
1. Incerc in vacanta sa…
nu citesc stiri si alte lucruri care imi pot “polua” mood-ul.
Am vazut insa discutia dintre cei trei dictatori ai lumii: Xi, Kim Jong Un si Putin. Pe scurt, baietii se imbarbatau ca se poate trai pana la 150 cu transplant constant de organe, ba chiar poti sa traiesti vesnic.
In ultimii ani am dezbatut tot mai des cu diferiti prieteni subiectul asta si e clar ca avem doua perspective: una pur teoretica, mai mare si una individuala, mai mica.
Inteleg perfect de ce ca om ai vrea sa traiesti cat mai mult. Sa faci lucruri, sa stai cu cei dragi, etc.
Concomitent, nu pot sa nu ma gandesc cum s-ar schimba complet ideea de viata daca nu ar avea un sfarsit. Robert Greene scria ca fix ideea ca e finita face viata misto de trait.
Ce mai risti daca traiesti vesnic? Nu joci totul la sigur?
Te mai grabesti vreodata sa faci ceva? Cum se schimba calitatea vietii la 80, 90 sau 130 de ani?
Intr-o lume in care lumea se casatoreste tot mai tarziu si divorteaza tot mai repede ce mai inseamna familia daca speranta de viata ni se dubleaza?
Sunt multe intrebari, dar un lucru e sigur: orice dictator dement vrea sa traiasca (si sa conduca) vesnic.
2. Foarte putini oameni se gandesc la ei insisi ca la niste entitati duale: o parte de care suntem constienti si una care asteapta constant sa fie descoperite si mai e si in continua expansiune.
Suntem intr-o continua devenire iar cand ne oprim din explorare, partea nevazuta, care actioneaza adesea in situatii limita, ramane o enigma.
Asa scapam boii la vale; nepunandu-ne intrebari de tipul:
Cum facem pace cu noi insine dupa o decizie proasta sau un eveniment neplacut?
Cum ne-a schimbat acea etapa si cum putem schimba orice ni se intampla in ceva pozitiv?
De ce nu pot sa iert?
Pe maine,
Vlad
P.S. “Only when we’re brave enough to explore the darkness will we discover the infinite power of our light.”
Reply