2 Idei: Si? Te vei chipa?

1. Unul din cele mai grele…

lucruri pe care a trebuit sa invat sa le fac a fost sa verbalizez ceea ce in capul meu era evident. 

Sigur ca imi iubesc copiii si familia, dar nu e de-ajuns sa le-o arat (in felul meu), e nevoie sa o spun punctual. 

Sigur ca le sunt dator oamenilor cu care lucrez si care m-au ajutat sa ajung pana aici, dar nu e de-ajuns sa le multumesc si sa incerc sa fac incentives-urile sa fie aliniate, e nevoie sa o spun negru pe alb. 

Asemenea multora, imi vine si mie greu sa imi descriu sentimentele atunci cand sunt profunde. 

Imi e infinit mai usor sa imi arat nemultumirea sau supararea vizavi de nimicuri. 

Dar realizez ca daca vreau sa fiu un animal social performant, poate chiar fericit, lucrurile bune ar trebui sa devina mai usor de exprimat. 

Iar asta nu cred ca vine decat cu exercitiul. Inceputul este crunt, dar apoi, feedback-ul ajuta sa repeti fara sa simti ca iti vinzi un rinichi de fiecare data.

2. Ascultam recent o dezbatere despre extinderea capacitatilor noastre cognitive prin implantarea de chip-uri. 

Practic, ai putea avea peste noapte un IQ cu 40,50, ba chiar 60 de puncte mai mare. 

Iar asta este enorm pentru ca IQ creste exponential, diferenta de la 110 la 150, de facto inseamna ca aproape ti se dubleaza capacitatile cognitive. 

Intrebarea cu care am ramas a fost: intr-o lume atat de competitiva cine isi va permite costurile isi va permite luxul de a nu se chipa? 

Nu mai adaug ca tot procesul in sine adanceste enorm gap-ul deja enorm dintre saraci si bogati, dintre cei cu acces la resurse si cei care abia o duc de azi pe maine. 

Pe maine, 

Vlad

P.S. “People with calluses work hard, but some people with soft hands work even harder because they got themselves to a level where they can take care of their hands.”